Text animation

La fel ca multi dintre voi, eu petrec multe weekend-uri gandindu-ma la animatii de text si mai ales.. animatii FOARTE TARI!

Acum stai cateva minute sa te gandesti la asta, sa vizualizezi..poti sa adaugi si niste efecte sonore daca vrei. Bun, asa ca eu m-am gandit sa experimentez un pic sa vad ce se poate face cu animatiile astea.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa scriu un text si apoi sa incep sa ii adaug animatii in After Effects si iata cateva screenshot-uri cu ce a iesit (filmulet complet in curand)

Sometimes

Sometimes I think I am broken. And then I think why do I think that? I think who could I have been? I think that in some way or the other I’m somehow the worst thing that could have occurred from being conceived. I think that in some parallel dimension there is the best version of myself thinking that in some parallel dimension I exist. And I do. I see the choices I made and didn’t make, the roads I didn’t walk down and the people I didn’t talk to. I picture hundreds of thousands of millions alternate possibilities extending at infinity and I see the domino effect from one insignificant choice made to the next. I think of the sometimes futility of thinking and giggle to myself I think of not thinking. I wonder what it would be like to not have preconceived notions and a lifetime of experiences shaping my thoughts and actions and reactions. I remember the phrase ignorance is bliss, and the looks of pity to the ignorant from the people who say things like that. All of these things run through my head like little model trains loaded with paradoxes wrapped in contradictions. I spend my time putting pennies on the tracks. But, eventually, I remember that when I’m feeling like the worst person on earth, out of the billions of people in the world at least a hundred people did as I have done, or would have done. And in that anonymous throng of humanity I find peace that I’m not so fucked up that I can claim to be alone on this rock. Then I smile. I feel the warmth of the sun on my face again and I know I’m going to be ok.

Wanderlust

De ani de zile sufar de o dorinta arzatoare de a explora planeta. Am 2x de ani pana acum si singurele locuri unde am fost sunt Brasov, Sighisoara, Oradea, Germania, Austria si Grecia. Dupa standardele oricui jurnalul meu de calatorie e cam neglijabil.

Lumea mi se pare imensa, dar inaccesibila. Simt ca datoria cardului meu de credit este piatra careia Prometheus-ul meu este legat si m-am saturat de asta.

Cat de mult poate cineva sa cunoasca lumea prin carti si filme? Lumea nu e 2 dimensionala, dar multa lume uita asta prin mass media. Desi propagarea informatiei este un lucru minunat, minusurile ei sunt la fel de puternice.

Misterul, descoperirea sunt aproape pierdute prin carti si articole de calatorie nesfarsite. Pentru multi oameni, calatoria este o aventura economica, nu una spirituala. Oh ce minunat, Ion. Scapam cateva zile de facturi mergand in afara balonului nostru!

Mi-as dori mult sa traiesc cu un rucsac, sa schimb valutele ca chilotii si sa pun cap la cap amintiri ca Lego, vreau sa cunosc lume in toata lumea si sa schimbi povesti la o bere locala in stil local.

Pe scurt, vreau sa calatoresc Pamantul si sa vad ce naiba am pierdut.

Asa ca am sa pun la cale un plan sa imi pun bani deoparte pentru calatorie si sa imi misc curu din Bucuresti. Sper sa apuc sa vad toate continentele.

Am sa imi cumpar un laptop ieftin care poate sa tina multe poze si sa aibe acces la internet. Probabil un ThinkPad, din cate am vazut astea pot sa supravietuiasca unui holocaust nuclear.

Sper ca in urmatorii 2 ani sa imi arunc lucrurile undeva si sa sa stau cateva saptamani in fiecare zona.

Cu putin noroc as putea sa fac asta pe o canapea moale (desi nu stiu pe nimeni in afara), sa vad lumea si sa am niste poze misto si povesti pe masura sa povestesc.

Asa ca cu astea fiind spuse…cine se mai simte wanderlust?

Uber definitie! Megasex holografic!

De fiecare data cand aud de o noua tehnologie in ceea ce priveste grafica sau efectele speciale am un reflex involuntar care ma face imediat sa vomit sange pentru 5 sau 7 minute dupa.

De cand ma stiu industria filmului, televiziunea, jocurile, au incercat sa tina pasul in taramul al livrarii unei imagini mai detaliate si mai bune a unei capcane de sobolani.

Principala mea problema cu acest joc industrial de saritura broastei este ca noi, oamenii mici, tindem sa sarim mai repede fata de ceilalti in coada in fata noastra. E o plangere obisnuita de a mea cum ca nu poti sa cumperi hartie igienica fara ca o versiune noua sa apara peste 4 zile. Te stergi la cur cu Macat v1.325d. Doresti sa faci upgrade acum?

Poate ca sunt eu aratandu-mi varsta sau retrocurvismul de grad plutoniu, dar as fi incantat daca as fi mers inapoi si as fi explorat limitele jocurilor Saga. Grafica pixelata are asa un charm. Desigur industria ar fi avansat intr-un final, dar nu cu viteza cu care evolueaza astazi. E ca si cum ai cumpara un sandwich cu sunca care are un gust de cacat dupa 2 muscaturi.

Realizez ca nu am nici o sansa ca acest lucru sa se intample, desigur. Se pare ca imi indeplinesc slujba de a va aduce in viata elitismul retro cum m-a rugat Marele Sfincter al Cosmosului.

Apropo lui Carmen ii place baietii si penisurile si pictura cu degetele.

O rugaciune catre Maretul Sfincter al cosmosului

Oh Sfincter, Mare Sfincter!

Maret muschi de colon al cosmosului!

Binecuvanteaza-ne cu inspiratie gazoasa,

Si nu ne duce in constipatie creativa

Care vine atunci cand mancam prea mult din branza noastra cotidiana!

Amin!

Draga Musca

Draga musca,

Te-am observat cand bazaiai in bucataria mea. Ai stat acolo mult?

Numele meu este Mihai. Eu locuiesc aici de 3 ani. Daca aveai viata mai lunga, te-as fi considerat o colega de apartement foarte buna pentru cat de tacuta ai fost.

Ai vreaun nume? Este ok daca iti zic doar Musca? Sper.

Musca, nu arati prea bine. Am vazut ceva muste in viata mea si ele au avut 2 aripi. Iti admir avante garde-ismul tau asupra dezvoltarii biologice, dar nu cred ca o sa mearga.

Sau ai pierdut-o intr-un accident? Poate escaladai marele masiv CutiiDePizza si ai cazut urat, avand un efect dramatic asupra aripii tale. Mi te imaginez ca o musca aventuriera de clasa intai.

Sper ca nu este un trend printre insecte. Imi aduc aminte la gimnaziu cand purtam rucsacul doar pe un umar ca sa arat mai mult ca cei de la liceu. Cerc vicios daca vrei, pentru ca imi imaginez ca si cei care sunt la liceu au facut asta la gimnaziu. Incerc sa iti zic ca oricat de misto crezi ca arati fara aripa, nu este sanatos si iti limiteaza abilitatiile.

Indiferent de calatoriile tale precedente, esti acum aici, si sper ca in ultimile tale momente lancede de insecta pe acest pamant poti sa te bucuri de ce poate bucataria mea sa iti ofere. Permite-mi sa iti fac turul complex-ului.

Dupa cum vezi, podeaua este mai mult lemn de esenta tare si meschin, foarte uzata podeaua, dar intr-o zi intentionez sa scap niste vopsea pe ea, sa o scot si sa o vand pentru multi bani. Nu sunt sigur cat de mare spatiul camerei pare in ochii tai, dar imi imaginez ca e de marimea unui depozit de la IKEA.

Pentru mine, bucataria mea este cam dezgustatoare. Dar din punctul tau de vedere imi imaginez ca este paradis.

Fiind mizeria care este, avem multe alegeri acvatice pentru tine sa examinezi. Poti sa te relaxezi intr-una dintre multele rauri de Coca Cola, gazoase de altfel, care par sa izvoreasca natural aici, sau sa faci o baie linistitoare intr-unul din lacurile Brenac Lapte Proaspat de langa frigider.

Scena sociala din bucataria mea este frecventata in fiecare zi de multe altele de genul tau. Peretele deasupra chiuvetei pare sa fie un hot spot pentru insecte.

Razele soarelui care vin de deasupra ofera caldura si acces la terasa noastra de pe acoperis. Dar fii avertizata, acesta este Bucuresti si aerul de afara nu este garantat o imbunatatire asupra mirosului umed si muscal din bucataria mea aflata in descompunere.

De asemenea exista si o mare varietate de mancaruri sa le gusti. Fiecare garanteaza sa ofere o experienta senzoriala diferita datorita timpului diferit dupa care au expirat si au stat afara.

Cutia de pizza de jos de langa ceea ce presupun este cosul de gunoi de unde te-ai nascut contine o substanta de origine vaga. Nu am incercat-o personal, dar probabil ti s-ar parea ca cea mai buna sunca invechita servita la cina. Sta acolo de ceva timp totusi, asa ca s-ar putea sa te lupti un pic pentru ea inainte sa te lase sa o mananci.

Nu prea stiu nimic personal despre tine Musca, dar din cate am auzit mustele de casa nu traiesc mult. Asa ca asta e in cinstea ta, sperand ca o sa ai sansa sa te stabilesti cu o alta musca draguta cu organe genitale compatibile si faceti cativa copii.

Dar daca nu e o problema pentru tine, poti sa depui ouale altundeva te rog?

Technofilie

Sunt eu singura persoana care are o problema cu aceasta dezvoltare a technofiliei? M-am saturat sa vad oameni care isi compara telefoane gen:

-ei bine al meu are asta si asta si uu poate sa faca asta si daca il pui intr-o parte poate sa faca asta si daca il rotesti in aer si il afunzi in apa face asta si bla bla bla bla bla…al tau ce face?

-paaaai uhm…da telefoane.

Am ajuns sa avem telefoane care fac orice. Ca iPhone-ul spre exemplu. Are alarma, are wifi, iti poate spala masina, iti fute sora, iti inlocuieste slujba, poate fi o investitie, poti sa il vinzi de 3 ori mai mult cat valoareaza acum peste 10 ani bla bla bla. M-am saturat de asta in principal pentru ca oamenii care fabrica aceste telefoane tot adauga multe chestii la telefoane si uita sa imbunatateasca structura lor principala.

As da la schimbi aceste chestii periferice de pe telefonul meu, da sunt vinovat, daca as sti ca de fiecare data cand ii dau drumul, indiferent de unde ma aflu, as putea sa dau un telefon fara sa se intrerupa. Asta e tot ce vreau. Un telefon care sa dea telefoane. Stiu ca sunt multi care vor acele mici placeri, suntem ca o natie de copii de 5 ani. Lucrurile tind sa fie cu 100 de roni, 200 mai scumpe daca adaugi lumini stralucitoare, suprafete lucioase sau un pic de metal. Asta se intampla si nu imi vine sa cred.

Abia astept ziua in care Nokia sau Apple scoate un telefon care este un pic mai mare cu un port special pentru placere ca, in sfarsit dupa atatia ani de techno lust, sa poti sa futi telefonul.

Sunt chestii reciclate astea si m-am saturat de ele. Cacat intr-o cutie stralucitoare e tot cacat. E ca o versiune de tocilari a “cine o are mai mare”- “Telefonul meu are mai multe functii decat al tau, ergo e mai bun, costa mai mult, poate sa faca mai multe.Are tastatura qwerty si mouse si ecran HD, cu toate ca e mic, dar e HD.” Nu se termina, mereu apare cate ceva.

Cel mai bun exemplu la asta ar fi “Pimp my ride” daca va aduceti aminte. Stiti voi…XZibit. Oamenii au o rabla, sunt sigur ca stiti despre ce e vorba in show, si o aduc in emisiune, ei nu se ating de motor sau de altceva, decat un pic se leaga de bodywork, dar primul lucru despre care vbesc este paintjob-ul. Inteleg asta, este cosmetic, dar mereu e vopsea stralucitoare, un roz stralucitor si glam sau un albastru stralucitor si glam so it sparkles in the sun. Apoi adauga DVD player-e, daca ai lume in spate, ghici ce? Trebe sa fie un ecran pentru fiecare. E ca o formula, ca e misto. Si apoi adauga, my favorite, roti, spinnere ca sa fiu exact. Cine poate sa imi clarifice la ce ajuta acestea? Ce fac ele pentru masina ta? Stii ce fac? Nimic.

Uuu uite se rotesc, si inca se rotesc, uitete la ele cum se rotesc, oamenii o sa vada asta si o sa si-o traga cu mine

Nu. Nu asta o sa fie, o sa pui roti in valoare de 4000 de euro sau cat costa pe o masina care valoreaza 2000 de euro si o sa arati ca un idiot.

Oricat m-as lua de oamenii astia, si eu cumpar tot feluri de cacaturi. Realizez ca fac misto de cineva dar sunt vinovat si eu. Sper sa nu ajung rau.

Oricum, asta a fost rant-ul meu, scuze, nu am nimic cu tine

Mastile parintiilor nostri

Este o zi ciudata pentru tine in viata ta mediocra atunci cand realizezi ca de obicei toata lumea pe care intalnesti are o masca care sa le acopere natura lor adevarata. Vorbesc intr-un mod figurat desigur, desi ideea de Halloween in fiecare zi ar face scena barului mai interesanta.

In lumea in care traim, proiectarea a ceva ce nu esti catre lume este mai putin un act de evitare si mai mult un act de supravietuire. Nu e greu sa crezi ca daca iti arati adevarata ta fiinta cuiva, inviti viciosul sa te loveasca in punctul slab al armurii tale emotionale.

Pentru acest motiv noi realizam un fel de “shell persona”. Sculptam masca pe care vrem ca oamenii sa o vada din lutul experientelor vietii noastre cu instrumentele noastre de motivare deductiva. Vream asa de mult sa credem ca nu suntem neobisnuiti, asa ca ne conformam trend-urilor in materie de ingrijire personala si stilul nostru de a ne potrivi cu turma. Un lup dubios in haine sofisticate de oaie.

Dar este complet benefic sa te ascunzi atat de bine? Sa iti ascunzi natura ta si cu asta, intentiile tale adevarate? Este de sine inteles ca oricine constata fie benificiu in masca ta sau depune destul timp sa te cunoasca o sa inceapa sa observe crapaturile fatadei tale.

Mai devreme sau mai tarziu masca trebuie sa o dai jos. Intrebarea care ma tot mananca este ca, dat fiind acest rezultat inevitabil, merita sa te ascunzi in primul rand?

Aratandu-le oamenilor ceea ce vrei sa le arati le da mai mult o tranzitie mai gustoasa in descoperirea identitatii tale adevarate si, probabil, deschide posibilitati de interactiune cu oameni care de altfel ar putea fi descurajati daca ar fi stiut cine esti de fapt. Dar din nou, nu este garantat rezultatul.

Este mai bine sa fii de la bun inceput cine esti, sau sa iti introduci persona in timp cu omisiuni si minciuni strategice? Mici minciuni in forma de bijiuterii scumpe, de care nu iti permiti si manierisme pe care le vezi adecvate pentru ocazie?

Voi care credeti ca e drumul cel bun?

Babble

Se pare ca multa lume a fost dezamagita cand m-am oprit din scris, asa ca ca fac public totul.

Incep prin a-mi cere scuze prin faptul ca nu am fost activ in viata mea virtuala, blogul, twitterul. Trebuie sa explic.

Nu cred ca o sa ma intorc la fel de des ca inainte aici Twitter mi-a facut cu ochiul prima oara cand era inca “the underdog”, cand nu avea atata atentie, si nici nu avea nevoie.

Ceea ce vreau sa spun este ca prin faptul ca nu vreau sa ma intorc aici este ca nu vreau sa mai fiu acea persoana care am fost in acest aproximativ un an “pe net”. Cel mai usor gust de pseudo-faima a fost suficient inca sa imi umfle ego-ul meu si talia la proportii de caricatura. Am devenit plangacios, plictisitor si insetat dupa inspiratie. Muza mea a plecat din apartament si a luat totul cu ea, inclusiv cuierul si tava de gheata.

Cand parasisem blogul si twitterul pentru ceea ce a fost original cateva saptamani, m-am simtit bine. Nu, stai, mult mai bine. A fost o eliberare de la a nu mai avea stresul sa ma evualez in functie de commenturi, mentionari, RTuri, cititori, etc. A fost o usurare sa nu simt acea presiune de a produce ceva la comanda si a fost o binecuvantare de a nu mai avea de a face cu feedback prost si destructiv la munca mea.

Tatal meu imi spunea sa tin minte ca numele meu va fi atasat la orice ajung sa fiu. Insemnand, desigur, ca orice faci should be worth having your name on. Am multe priecte la care lucrez acuma la care sunt mandu sa imi atasez numele.

Asa  ca asta e. Twitter acum nu e nimic mai mult decat un mare site de matrimoniale si de messenger. Intentionez sa imi postez lurarile pe blog si pe twitter, dar nu am nici un scop de a suferi. Twitter m-a iubit, m-a futut, m-a batut si ma lasat sa mor. E greu sa simti ceva dragut despre un site de genul asta si o comunitate capricioasa.

Pretuiesc fiecare din oamenii care au tinut cu mine de atata timp si sper ca vor fi alaturi de mine in continuare fie aici, fie pe twitter. Sper ca intelegeti ca nu pot fi parte din acea lumea stiind cum am reactionat la ea.

Considerati asta pseudo-la-revederea mea. Nu intentiones sa mai scriu ceva pe acest subiect. Mi-as pune catusi la maine si mi-as taia limba daca as mentiona iar ceva de twitter sau de drama care o baseste zilnic. Tin cure de slabire de site-ul ala, si vreau sa spun ca e fantastic!

Stau pe o stanca inconjurat de ocean, dar asta e stanca MEA si o colorez cum vreau eu. Tip ce vreau sa tip din adancul plamanilor mei fara nici o scuza. As face un lasso din cuvintele mele si arta mea ca sa va cuprind ochii si mintiile. Le-as modela in forme funny si as sta pe ele intr-un picior acoperit in vopsea albastra daca vreau.

Asa ca iti multumesc din nou pentru ca ai citit pana aici, pentru comment-uri, pentru feedback, sau doar pentru ca ai ajuns aici din greseala si ai stat 20 de secunde si apoi ai iesit.

Sper sa ma intorc din nou cu mai multa munca si mai putina vorbaraie.

-Mihai